Agile Leadership - Creștem, progresăm, dar noi când ne mai certăm?
Mă uit la un film. Oamenii se ceartă, la muncă, de nu mai știu de ei. Mă uit la ei și mă gândesc: “Ce faini sunt oamenii aștia! Ce legătură puternică între ei! Mi-e dor să mă cert fain cu cineva la lucru. Să mă cert cu folos!”. Știu că pare ciudat ce am zis, dar voi explica imediat. Anul trecut am scris despre cât de important este umorul ca parte a unei culturi de lucru performante. Azi, am să țin o pledoarie pentru ceartă, dar nu orice fel de ceartă, ci una constructivă.
































